Emotional Bullying
Activitate clasele III C, IV D,V C
𝘾𝙖𝙢𝙥𝙖𝙣𝙞𝙖 𝙙𝙚 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙤𝙫𝙖𝙧𝙚 𝙖 𝙥𝙧𝙤𝙛𝙚𝙨𝙞𝙚𝙞 𝙢𝙞𝙡𝙞𝙩𝙖𝙧𝙚 𝙡𝙖 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙩𝙖𝙣𝙩̦𝙖
„Țintește sus, fii cel mai bun!”, aceasta a fost deviza întâlnirii de luni, 6 martie, dintre reprezentanții Colegiului Național Militar și elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian.
În săptămâna „Școala Altfel”, una dintre activitățile de orientare vocațională a fost vizita cadrelor MAN(Ministerul Apărării Naționale), care s-a desfășurat în conformitate cu Strategia de promovare a profesiei militare și a avut ca scop prezentarea carierei militare, avantajele și perspectivele pe care aceasta le oferă.
Atât cadrele didactice, cât și elevii au avut ocazia să afle informații utile referitor la condițiile de admitere, cerințele de recrutare, probele de selecție, caracterul pregătirii academice pe parcursul celor 4 ani de studiu, dar și să adreseze întrebări despre aspectele inedite ale acestui tip de formare: managementul resurselor, echilibrul dintre programul de studiu și timpul liber, importanța disciplinei și a sănătății fizice și psihice, avantajele materiale ale unei cariere în armată precum și, ca detaliu extrem de important, numărul de flotări obligatorii la traseul utilitar-aplicativ(minimum 6, maximum 12). De asemenea, elevii au aflat că frecventarea unui colegiu militar nu exclude, ci chiar facilitează practicarea unor activități extracurriculare ca teatrul, dansul și muzica.
Concurs de cultură generală
Elevii claselor VIA, VIB, VIC, VID și o clasă de la Școala nr. 31 Constanța, au participat la un concurs de cultură generală, respectiv geografie și istorie.
Excursie - Institutul de Fizica Atomica (IFA), Institutul de Științe Spatiale și VALROM Industrie
Curiozitatea, primul pas către progres
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Valu lui Traian au explorat lumea științei și a tehnologiei la Măgurele Science Park
Marți, 7 martie, în cadrul programului Școala Altfel, elevii claselor a VII-a și a VIII-a au vizitat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare, Institutul de Științe Spațiale și Compania Valrom București. alături de prof. Acsân Mihaela, Emurla Leula, Rădoi Sonia și contabil Marinescu Rodica).
Această incursiune în universul ultra-rapid și fascinant al tehnologiei i-a adus pe copii față în față cu oameni de știință, cercetători, ingineri și muncitori care i-au implicat în diverse experimente, le-au explicat cum funcționează gravitația, ce este generatorul de particule și la ce folosesc ochelarii virtuali, cum se realizează machete cu ajutorul imprimantelor 3D, în ce constă producția și comercializarea de țevi și alte produse din materiale plastice pentru instalații.
„Mie mi s-a parut interesant că ne-au prezentat proiectul ALICE si am primit si o carte în care era explicat mai pe înțelesul nostru proiectul” (J., clasa a VII-a)
„M-a impresionat foarte tare cum țara noastră a contribuit și contribuie în continuare la proiecte importante”. (A., Clasa a VII-a)